Credia se implică în programul IMM Invest

Pornit de la ideea de a ajuta companiile locale, Credia este un start-up românesc care își propune să faciliteze accesul la soluții de finanțare, adresându-se retailerilor și furnizorilor de servicii mici și mijloci, cât și clienților acestora. În acest fel, compania ta va putea oferi clienților, persoane fizice, posibilitatea de a beneficia de produsul/serviciul tău apelând la instrumente de creditare oferite de bănci sau IFN-uri.

Având în vedere situația actuală, sunt șanse mari că și compania ta să necesite ajutor pentru a crește mai departe. Din acest motiv programul IMM Invest, în formă sa nou adaptată, vine în sprijinul firmelor afectate de COVID-19.

Credia, alături de Răzvan Hărătău – Specialist în finanțări pentru IMM-uri – te ajută să afli suma de care poți beneficia, oferindu-ți cele mai bune sfaturi pentru pregătirea aplicației către bancă.

Să începem cu începutul.

IMM Invest este un program mai vechi, modificat și adaptat în prezent pentru a sprijini companiile mici și mijlocii din România în accesarea unor soluții de finanțare pentru capital de lucru sau investiții.

Azi, poți beneficia de acordarea unei garanții de stat și subvenționarea dobânzii până la sfârșitul lui 2020 și a comisionului de garantare. Practic, banca acordă finanțarea în baza propriei analize de risc , iar statul vine în sprijinul antreprenorilor cu garantarea parțială a finanțărilor și cu suportarea cheltuielilor cu dobânda și comisionul de garantare.

Programul vizează finanțarea a 40.000 de întreprinderi mici și mijlocii din România și are un plafon alocat de 15 miliarde de lei, care bănuim că va fi suplimentat. Antreprenorii pot aplica oricând până la finalul anului 2020.

Informații publice ne spun că au fost deja acordate credite în valoare totală de 2,45 miliarde de lei pentru 3.083 de companii. Peste 60.000 de companii au aplicat în cadrul programului IMM Invest și au fost trimise către finanțatorii parteneri peste 53.000 de solicitări.

Cei 22 de finanțatori parteneri în program : Banca Transilvania, BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Unicredit Bank, CEC Bank, Exim Bank, Libra Bank, Alpha Bank, Banca Românească, Credit Agricole, FirstBank, Garanti Bank, Idea Bank, ING Bank, Intesa Sanpolo Bank, Otp Bank, Patria Bank, Porsche Bank, Procredit Bank, Vista Bank, Banca Cooperatista Deltacoop Tulcea.

Cine poate aplica?

Fie că este vorba de comerț cu amănuntul, servicii sau producție nu există un domeniu de activitate preferat la finanțare. Există totuși o serie de domenii/sectoare care nu pot obține garanția de stat, fiind excluse prin Ordonanța de Urgență.

Este foarte important de menționat faptul că valoarea cumulată a finanțărilor nu poate depăși suma de 10 milioane de lei – (aproximativ 2 milioane Eur).

Vrei să știi la ce sume te încadrezi pentru finanțare?

Lasă-ne câteva detalii despre compania ta, iar noi te vom ajuta cu un calcul estimativ și cu sfaturi în pregătirea dosarului de aplicație.  Tipul companieiB2B – vând produse sau servicii către alte firmeB2C – clienții mei sunt mai ales persoane fizice 

Care sunt condițiile pentru acesarea
acestui tip de finanțare?

  • Nu trebuie să disponibilizezi personalul existent de la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență până la 31 decembrie 2020;
  • Trebuie să te încadrezi în condițiile de eligibilitate impuse: să ai capitaluri proprii pozitive, să nu fii în insolvență, să nu te afli în litigiu cu MFP sau banca, să nu ai întârzieri mai mari de 60 zile la creditele sau leasing-urile în derulare, să nu fii în interdicție de a emite cecuri, să nu ai obligații fiscale restante, iar dacă ai să le achiți din prima utilizare a creditului, să fii eligibil pentru banca conform normelor interne;
  • Nu poți utiliza sumele pentru refinanțarea altor credite sau pentru alte proiecte cu fonduri naționale sau europene.

Pentru ce poți folosi banii?

Credit/ linie de credit pentru capital de lucru care acoperă cheltuieli cu stocuri, salarii, taxe și impozite, chirii dar și alte cheltuieli operaționale. Nu se cer documente justificative pentru accesarea acestui produs, însă este obligatorie respectarea destinației banilor.

  • Valoarea maximă este de 5 milioane de lei și se poate acorda pe o perioada de maxim 36 luni;
  • Nivelul garanției de stat este de maxim 90% din valoarea finanțării acordate;
  • Dobânda este plafonată la nivelul de Robor 3 luni + 2,5% pe an și este subvenționată până la finalul anului 2020 cu posibilitate de prelungire.

Credit de investiții pentru achiziția/ construcția de bunuri mobile sau imobile ce sunt utilizate în dezvoltarea afacerii.

  • Valoarea maximă este de 10 milioane de lei și se poate acorda pe o perioada de maxim 72 luni;
  • Nivelul garanției de stat este de maxim 80% din valoarea finanțării acordate;
  • Dobânda este plafonată la nivelul de Robor 3 luni + 2 % pe an și este subvenționată până la finalul anului 2020 cu posibilitate de prelungire;
  • Garanțiile suplimentare vor fi reprezentate de bunurile finanțate.

 Pași pe care trebuie să îi urmezi

  • Dimensionează corect valoarea finanțării/ finanțărilor;
  • Intră pe imminvest.ro, completează și semnează anexa de încadrare ca IMM, completează aplicația pe care o transmiți mai departe cu selectarea băncii finanțatoare. Acordul primit în platformă nu este decât o confirmare a faptului că ești IMM și că poți solicita finanțare;
  • Selectează banca la care vei aplica – ideal banca prin care desfășori activitatea curentă;
  • După ce aplicația ta ajunge la bancă, transmite documentația pentru aprobare;
  • Utilizează banii cu respectarea destinației lor;
  • Reține! Poți aplica și la alte bănci doar în cazul în care aplicația ta a fost respinsă în primă fază.

 Recomandările noastre

  • Nu te grăbi pentru că programul funcționează până la finalul anului 2020, iar dacă plafonul de garantare se va epuiza, există mari șanse să fie suplimentat;
  • Asigură-te că dimensionezi corect valorile creditelor solicitate, în funcție de cifra de afaceri, gradul de îndatorare și indicatorii de profitabilitate;
  • Descrie cât mai clar cum vei folosi banii, iar în cazul investițiilor e bine să ai pregătit un plan de afaceri ;
  • Pregătește răspunsuri pentru întrebări de genul: “Cum a fost afectată activitatea companiei în contextul actual?”, “Cum te va ajuta finanțarea în redresarea activității?”, pe care banca ți le va adresa;
  • Discuta în primul rând cu banca ta de casă, înainte de a aplica pe platforma ro;
  • Fii transparent și ține legătura în permanență cu banca pentru a-ți crește șansele de aprobare
  • Dacă ai nevoie de ajutor în pregătirea aplicației contactează-mă la razvan@shapingthefuture.ro

Ce soluții ai dacă ai fost refuzat
de banca ta sau alte bănci ? 

Poți încerca să obții finanțare de la IFN-uri nebancare, multe dintre ele venind în întâmpinarea ta cu soluții complet digitale – de exemplu OMRO IFN prin www.Filbo.ro sau Credius – www.credius.ro, soluții disponibile în curând prin Credia și pentru clienții tăi persoane fizice. Unele bănci te vor îndruma direct către IFN-ul propriu, de exemplu Patria Credit – www.patriacredit.ro sau BT Mic – www.btmic.ro.